Confidenţialitate

Marea Britanie „închide robinetul pentru forța de muncă ieftină și slab calificată din afara țării”

Ministrul de Interne britanic anunță că Regatul Unit va „închide robinetul pentru forța de muncă slab calificată din afara țării”.

Marea Britanie va limita imigraţia angajaţilor slab calificaţi, în cadrul noului sistem pe bază de punctaj, care va atrage muncitori străini calificaţi ce îndeplinesc și anumite criterii, inclusiv lingvistice, afirmă ministrul Patel într-un editorial publicat în cotidianul The Sun.

“Am promis un sistem de imigraţie pe bază de puncte care să fie eficient pentru întreaga Marea Britanie, iar săptămâna viitoare vom elabora planurile”, afirmă Priti Patel.

“Noul sistem de imigraţie va opri fluxul de forţă de muncă ieftină şi slab calificată. Nu vom închide porţile, dar, în sfârşit, vom putea selecta cine trece prin ele. Vom atrage cele mai talentate persoane din toate zonele lumii”, precizează ministrul britanic de Interne.

“Începând de anul viitor, toţi angajaţii calificaţi vor trebui să câştige puncte suficiente pentru a lucra în Marea Britanie. Vor trebui să vorbească limba engleză, să aibă o ofertă de lucru clară, să îndeplinească cerinţele salariale”, a subliniat Priti Patel.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene.