Confidenţialitate

Marea Britanie se pregătește de cea mai mare grevă din ultimii zece ani. Patru zile de grevă anunțate și în Franța

Regatul Unit se pregăteşte miercuri pentru cea mai mare zi de grevă din ultimii zece ani. Și vameşii britanici, dar și cei din Franța, anunţă patru zile de grevă în timpul vacanţelor școlare din această lună.

În Marea Britanie, de la profesori la lucrători feroviari şi până la funcţionari publici, peste jumătate de milion de persoane ar putea manifesta miercuri pentru a cere creşteri salariale într-o ţară aflată în plină criză economică.

În decembrie, din cauza protestelor, aproximativ 1.200 de militari au fost mobilizaţi în Regatul Unit pentru a înlocui personalul de pe ambulanţe şi poliţia de frontieră aflate în grevă.

Poliţia de frontieră din Anglia şi Franţa va intra în grevă timp de patru zile în timpul vacanţelor şcolare din februarie, în perioada 17-20 februarie, anunță  un sindicat care îi reprezintă, dând de înţeles că vor fi afectaţi călătorii care intenţionează să traverseze Canalul Mânecii.

Ministerul de Externe de la București îi anunță pe românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit că vor avea mai mult de aşteptat la controlul de la frontieră.

Vor fi afectate toate punctele de trecere a frontierei internaţionale din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, precum şi  3 puncte de frontieră din nordul Franței, susține MAE .

Foto: Shutterstock

Citește și: Aproximativ 2,8 milioane de francezi au ieșit în stradă, anunță sindicaliștii, pentru a protesta față de reforma pensiilor | VIDEO