Confidenţialitate

Marea Britanie: Românii şi bulgarii lucrează mai mult şi sunt plătiţi mai puţin decât britanicii

Aproximativ 61% dintre românii şi bulgarii din Marea Britanie lucrează peste 40 de ore pe săptămână şi sunt plătiţi mai puţin decât britanicii, potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, care arată că aceasta este o tendinţă generală în cazul muncitorilor proveniţi din alte state membre ale Uniunii, relatează BBC.

Guvernul britanic intenţionează să schimbe modul în care migraţia este administrată, după ieşirea Marii Britanii din UE.

Executivul de la Londra nu a decis ce model să adopte după renunţarea la regula liberei circulaţii în UE, dar a promis că cei inteligenţi şi performanţi vor fi în continuare atraşi în Marea Britanie.

Potrivit unui raport al biroului de statistică, în Marea Britanie, 3,4 milioane de lucrători, reprezentând 11% din total, sunt de naţionalitate străină, potrivit datelor aferente anului 2016.

Dintre aceştia, 2,2 milioane sunt din Uniunea Europeană (7%) şi 1,2 milioane din afara UE (4%).

Datele statistice arată că unul din şapte (14%) lucrători din sectoarele comerţului angro şi de retail, hoteluri şi restaurante este migrant, iar 64% dintre aceştia, respectiv peste jumătate de milion de oameni, sunt veniţi din UE.

Lucrătorii din UE constituie până la 11% din angajaţii industriei prelucrătoare.

De asemenea, aproape 40% dintre lucrătorii din afara Marii Britanii ocupă posturi pentru care sunt supracalificaţi, faţă de o proporţie de 15% în cazul britanicilor.

”Analiza de astăzi arată impactul semnificativ avut de migraţia internaţională asupra pieţei muncii. Este important în mod special în comerţul angro şi de retail, hospitalitate, administraţie publică şi sănătate, unde lucrează circa 1,5 milioane de angajaţi din afara Marii Britanii”, a declarat Anna Bodey, din partea biroului de statistică.

Migranţii din estul Europei, Bulgaria, şi România, este probabil să lucreze mai multe ore şi să primească salarii mai mici comparativ cu alţi lucrători, reflectând parţial numărul lor în slujbe slab calificate”, a spus Bodey.

Comparativ cu o medie naţională a câştigului de 11,3 lire pe oră, muncitorii proveniţi din 14 state ale UE, între care Germania, Italia şi Franţa, câştigă mai mult (12,59 lire), în timp ce cei din Europa de Est sunt plătiţi cel mai puţin, cu 8,33 lire pe oră.

Cea mai mare rată de ocupare a fost de 83%, în rândul muncitorilor din opt state din Europa Centrală şi de Est care au aderat la UE în 2004, precum şi din România şi Bulgaria, în timp ce rata de ocupare pentru lucrătorii non-UE a fost de 62%.

Biroul de statistică a explicat această situaţie prin faptul că multe persoane venite din afara UE se află în Marea Britanie la studii.

Guvernul şi-a stabilit ca obiectiv reducerea migraţiei nete anuale, de la nivelul actual de 273.000 de persoane la sub 100.000.