Confidenţialitate

Marea Britanie: Regina își va primi al 15-lea premier în Scoția. Elisabeta a II-a nu va reveni la Londra pentru ceremonie

Pentru prima data, viitorul premier britanic va fi primit de Regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral din Scoţia, unde îşi petrece sfârşitul verii.

Suverana în vârstă de 96 de ani are dificultăţi tot mai mari de deplasare, asa că nu se va pune problema întoarcerii acesteia la Londra, cu ocazia anunţării politicianului care îl va înlocui pe Boris Johnson în funcţia de prim-ministru al ţării.

Şefa diplomaţiei britanice, Liz Truss, este considerată favorită la câştigarea alegerilor interne organizate de Partidul Conservator în faţa fostului ministru de Finanţe Rishi Sunak.

Pe 5 septembrie, va fi anuntat cel ales. Între timp, Palatul Buckingham a informat că procedura legată de schimbarea prim-ministrului va fi modificată.

Marţi, Boris Johnson va sosi primul la Castelul Balmoral, pentru a-şi prezenta oficial demisia. El va fi urmat de cel care îi va lua locul în funcţia de prim-ministru.

Acesta va fi primul contact formal între regina Elisabeta a II-a şi cel de-al 15-lea prim-ministru din timpul domniei sale.

Din 2020, de la începutul pandemiei de COVID-19, suverana acordă o audienţă săptămânală şefului „Guvernului Majestăţii Sale”, în principal prin telefon.

După o noapte petrecută la spital în urmă cu aproape un an, regina se arată tot mai rar în public din cauza problemelor sale de deplasare.

Ea a delegat o parte tot mai consistentă din atribuţiile sale către fiul ei cel mare, prinţul Charles, care, pentru prima data în luna mai, a sustinut în locul suveranei tradiţionalul „Discurs al Tronului” în Parlamentul de la Londra.

Citește și: Ministrul Transporturilor din Marea Britanie vrea ca bicicletele să aibă limită de viteză și plăcuțe de înmatriculare

Foto: Shutterstock