Confidenţialitate

Marea Britanie: Plan în 4 pași pentru ieșirea din carantină | AUDIO

Planul de ieșire din carantină prezentat de premierul Boris Johnson parlamentarilor stabilește 4 pași.

Primul, fixat pentru 8 martie, prevede redeschiderea școlilor.

Cabinetul de miniștri își propune să redeschidă din 12 aprilie magazinele neesențiale, pub-urile și restaurantele și muzeele, toate închise în prezent. Este al doilea pas.

Pasul trei – revenirea suporterilor pe stadioanele din Anglia din 17 mai, dar cu o limită de cel mult 10.000 de fani în tribune.

În cazul evenimentelor sportive care se țin în săli, publicul poate intra doar la jumătate din capacitatea spațiilor, fără a depăși – indiferent de situație – pragul de 1.000 de persoane.

Boris Johnson și-a exprimat speranța că blocajul din Marea Britanie să fie anulat cu totul în jurul datei de 21 iunie – care ar fi al 4-lea pas în drumul spre ieșirea din carantină.

Șeful guvernului britanic a subliniat că decizia va aparține experților. Atunci s-ar putea redeschide și ultimele sectoare închise ale economiei, cum ar fi organizarea de petreceri private  și cluburile de noapte.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.