Guvernul britanic a declarat miercuri că nu dorește reintroducerea controalelor la frontiera între provincia britanică Irlanda de Nord și Republica Irlanda după ce va fi părăsit Uniunea Europeană în martie 2019, relatează DPA.
Evitarea oricărui tip de infrastructură fizică la frontieră va fi prioritatea principală atunci când se va negocia singura sa zonă de graniță cu Uniunea Europeană, a indicat Departamentul responsabil de realizarea Brexit-ului.
Anunțul este inclus într-un document publicat în cadrul unei serii de expuneri a poziției Marii Britanii cu privire la problemele-cheie ale Brexit, înaintea de a treia rundă de negocieri prevăzute să înceapă la 28 august.
Londra a declarat de asemenea că dorește să mențină libertatea de circulație printr-un acord cu Irlanda, care să-l preceadă pe cel cu UE. Cu toate acestea, este neclar modul în care Marea Britanie va controla intrarea cetățenilor de alte naționalități la frontiera cu Irlanda, notează DPA.
Problema legată de frontieră provoacă preocupare la Dublin, care se teme de pierderi economice și de o eventuală încetinire a procesului de pace în Irlanda de Nord.
“Ambele părți trebuie să arate flexibilitate și imaginație atunci când vine vorba de frontiera cu Irlanda de Nord”, a declarat o sursă guvernamentală.
“În partea de sus a listei noastre este de a conveni să nu existe o infrastructură fizică la frontieră, altfel aceasta ar însemna o întoarcere la posturile de frontieră din trecut, ceea ce este complet inacceptabil pentru Marea Britanie”, a adăugat sursa menționată.
Documentul cu privire la problema frontierei vine la o zi după ce Marea Britanie și-a reiterat poziția privind aranjamentele vamale pe termen lung cu UE.
Londra dorește să părăsească Uniunea vamală cu UE, ceea ce i-ar permite să negocieze propriile sale acorduri comerciale cu alte țări. La ora actuală, aceasta este prerogativa Bruxellesului și Marea Britanie nu poate realiza niciun fel de activitate pe cont propriu în acest sens până la ieșirea sa din UE.
Guvernul britanic a propus marți o uniune vamală temporară cu UE după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și posibilitatea ca până atunci să poată negocia acorduri comerciale bilaterale.