Confidenţialitate

Marea Britanie nu le poate interzice românilor şi bulgarilor să lucreze pe teritoriul său din 2014

Niciun stat membru al Uniunii Europene nu poate încălca legislația Uniunii, a explicat purtătorul de cuvânt al comisarului pentru Ocuparea forţei de muncă.

Recțiile oficialului vin în urma apelurilor lansate de unii politicieni britanici şi de presă pentru ca Regatul Unit să menţină închisă piaţa muncii pentru români şi bulgari şi după 1 ianuarie 2014.

Atunci expiră perioada de tranziţie de şapte ani în care statele membre au putut limita accesul românilor şi al bulgarilor pe piaţa muncii.

În cazul în care Guvernul de la Londra ar prelungi măsurile de restricţionare, Marea Britanie ar urma să fie sancționată de Comisia Europeană, a adăugat oficialul.

Amintim, englezii se tem de o invazie a românilor și bulgarilor după ridicarea restricțiilor. Britanicii au inițiat astfel mai multe campanii, încercând astfel să-i determine pe cetățenii celor două țări să nu aleagă țara lor pentru a munci.