Confidenţialitate

Marea Britanie: Noua tulpină de coronavirus este cu 70% mai transmisibilă | AUDIO

Această nouă tulpină afectează Londra și sud-estul Angliei, unde s-au impus restricții dure pe durata sărbătorilor de Crăciun.

Premierul britanic Boris Johnson a precizat că a fost informat cu privire la cele mai recente date şi că autorităţile trebuie să acţioneze. El a adăugat că nu există dovezi că îmbolnăvirile sunt mai severe, însă contaminarea este mult mai facilă.

Premierul a anunţat că în Londra şi în alte regiuni din sud-estul Angliei, unde locuiește aproximativ o treime din populaţia Angliei, se impun restricții. Astfel, cei care locuiesc acolo nu au voie îşi părăsească locuinţele, excepţie făcând deplasările esenţiale.

Magazinele neesenţiale se vor închide, iar activităţile de relaxare şi distracţie în aer liber vor fi interzise. Întâlnirile cu alte persoane în aer liber vor fi limitate, astfel că fiecare om se poate întâlni cu o singură persoană.

Guvernul olandez a suspendat toate zborurile de pasageri din Marea Britanie după descoperirea în Olanda a unui caz de contaminare cu noua tulpină a coronavirusului care circulă pe teritoriul britanic.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Sonia Teodoriu