Serviciile sanitare britanice nu au înregistrat marţi decese suplimentare cauzate de coronavirus în ultimele 24 de ore, o premieră începând cu 30 iulie 2020, potrivit France Presse.
Conform ultimului bilanţ oficial, Regatul Unit – cea mai afectată națiune europeană de pandemie, cu 127.782 de decese în total – a înregistrat, marţi, 3.165 de cazuri de contaminare suplimentare (aproape 4,5 milioane în total), o creştere faţă de săptămânile anterioare.
Actuala situație este rezultatul unor restricţii îndelungate şi al unei campanii masive de vaccinare începute în decembrie, care a făcut posibilă administrarea unei prime doze la mai mult de 39 de milioane de persoane (74,9% din populaţia adultă) şi a unei a doua doze la peste 25 de milioane (48,9 % dintre adulţi).
Experții britanici sunt îngrijorați de înmulțirea contaminărilor cu varianta indiană a SARS-CoV-2, reboteazată Delta de Organizația Mondială a Sănătății.