Confidenţialitate

MAREA BRITANIE: Guvernul May supravieţuieşte moţiunii de cenzură

Guvernul conservator al Marii Britanii a supravieţuit, miercuri seara, unei moţiuni iniţiate de opoziţia laburistă.

Demersul a adunat 306 voturi “pentru”, în timp ce 325 de aleşi s-au pronunţat împotriva debarcării actualului executiv de la Londra.

Marţi, Theresa May a suferit o usturătoare înfrângere în legislativ, acorul pentru Brexit, negociat cu oficialii UE, fiind respins.

Într-o scurtă declaraţie, susţinută la Downing Street 10 după votul din legislativ, premierul a anunţat că a început consultările cu partidele în vederea găsirii unei căi de ieşire din actualul blocaj. Partidul Laburist nu s-a prezentat la discuţii.

Supravieţuind moţiunii, Theresa May este obligată să prezinte un aşa-numit plan B, în termen de 3 zile.

Şefa executivului britanic avertizase că, în cazul unui vot negativ pe tema acordului pentru Brexit, nu exclude renunţarea la planul de ieşire a Regatului din blocul comunitar sau organizarea unui nou referendum. Ultimele sondaje de opinie sugerează că tabăra celor care se opun Brexitului a devenit majoritară.

Un “divorţ” fără un acord ar însemna o întrerupere bruscă a relaţiilor dintre cele două părţi.

Uniunea Europeană a avertizat Marea Britanie că mai sunt doar 10 săptămâni până la termenul de ieșire din blocul comunitar și i-a cerut să îşi clarifice poziția cât mai repede posibil.