Noi proteste în Marea Britanie: de data aceasta sunt în grevă cei care lucrează pe ambulanță. Vor salarii mai mari care se acopere scumpirile din ultima perioadă. Sistemul de sănătate din Regatul Unit este sub presiunea grevelor tot mai frecvente.
Britanicii sunt rugați să folosească serviciile „cu înțelepciune” și să sune la numărul de urgență numai în cazul unei situații care le pune viața în pericol.
Timpul de răspuns al ambulanțelor este deja de două ori mai mare în comparație cu acum doi ani, notează BBC.
Sindicatele spun că unele apeluri urgente, de exemplu pentru travaliu în stadiu avansat sau pentru o cădere la domiciliu, ar putea să nu fie preluate.
Oficialii din Guvern au îndemnat populația să fie foarte atentă și să evite sporturile de contact și călătoriile inutile cu mașina.
Ambulance teams today are still heading out to the most life threatening calls today during this strike action. Nearly all of those workers on strike today are currently attending to calls @GMBWSW #ambulancestrike pic.twitter.com/fOsuNnd91A
— South Wales News (@SouthWales_News) December 21, 2022
Ambulanțierii cer o creștere salarială peste inflație și vor un plan de recuperare a câștigurilor pierdute pe parcursul mai multor ani.
Acțiunea sindicală a lucrătorilor de pe ambulanțe vine după două zile de grevă a asistentelor medicale din această lună, tot din cauza salariilor.
Foto: Colaj Twitter