Federaţia engleză de fotbal vrea ca pe Stadionul Wembley să fie cel puțin 45.000 de spectatori la semifinalele și finala Campionatului European de Fotbal, respectiv jumătate din capacitatea arenei.
Numărul de spectatori prezenți pe Stadionul Wembley ar putea creşte până la două treimi din capacitate, adică 60.000 de spectatori. Totul depinde de campania de vaccinare şi situaţia epidemiei din Marea Britanie.
Stadionul Wembley va găzdui semifinalele EURO 2020 pe 6 şi 7 iulie. Finala competiţiei se va juca pe aceeaşi arenă, pe 11 iulie.
În București, la meciurile de pe Arena Națională vor fi ocupate 25% din locuri, este propunerea Federației Române de Fotbal.
Unele orașe gazdă au dificultăţi să ajungă la un acord privind prezenţa suporterilor la meciuri. În această situație, UEFA ar putea să caute noi orașe pentru a evita disputarea jocurilor cu porţile închise.