Comisia Naţională pentru Infrastructură din Marea Britanie a publicat astăzi un raport care demostrează că britanicii au acces la o reţea 4G cu o acoperire mai proastă decât în ţări precum România, Peru, Panama şi Albania.
Directorul NIC s-a plâns că starea proastă a reţelei de comunicaţii are un impact negativ asupra mediului de afaceri din Regatul Unit, transmite The Investment Observer.
”Marea Britanie este pe locul 54 în lume în ceea ce priveşte acoperirea 4G, iar utilizatorul comun poate să acceseze reţeaua 4G doar în jumătate de timp. Reţeaua noastră este mai proastă decât în România şi Albania, Panama şi Peru. Drumurile şi căile ferate se simt ca nişte deşerturi digitale, chiar şi în centrele oraşelor noastre pot exista zone în care este imposibil să te conectezi la internet”, a declarat Andrew Adonis.
Directorul NIC a atras atenţia că reţeaua 5G este dezvoltată, dar aceasta nu va putea să fie accesată până în 2020.