Confidenţialitate

Marcos Baghdatis, eliminat în primul tur la BRD Năstase-Țiriac Trophy

Încă un favorit a fost eliminat în primul tur la “BRD Năstase-Țiriac Trophy”. Cipriotul Marcos Baghdatis, cap de serie numărul 5 la turneul de la “Arenele BNR”, a fost învins cu 6-2, 6-4, de un italian clasat pe a 99-a poziție în ierarhia mondială – Marco Cecchinato.
Tot marți s-au calificat în manșa a doua spaniolul Daniel Gimeno-Traver, care a trecut de francezul Adrian Mannarino, italianul Paolo Lorenzi al 7-lea favorit, în fața argentinianului Diego Schwartzman, sau olandezul Robin Haase, învingător împotriva altui italian Andrea Arnaboldi, care a venit din calificări.
Turneul pe zgură “BRD Năstase-Țiriac Trophy” are premii de 520.000 de euro și se află la ultima ediție, după ce Ion Țiriac a decis să-l vândă fiindcă “Arena Centrala” a complexului sportiv din Cotroceni s-a închis, în lipsa avizului de la ISU.