Nu este nici un pericol în zona frontierei cu Ucraina – dă asigurări premierul Marcel Ciolacu.
Sistemul de avertizare RO-Alert funcționează, iar localnicii din mai multe localități din Delta Dunării au primit mesaje după un nou atac al porturilor ucrainene Reni și Ismail.
„Nu ne atacă nimeni, oameni buni. Haideţi să liniştim populaţia, că o luăm razna cu toţii. Nu ne-a atacat nimeni şi nu ne atacă nimeni. Au sărit nişte rămăşiţe dintr-o dronă care a fost lovită de armata ucraineană. Nu a avut explozibil, nu a avut nimic care să dăuneze cetăţenilor.”
Cât despre adăposturile construite în Deltă, Marcel Ciolacu spune că nu sunt foarte aspectuoase, dar vor fi investiții în zonele de frontieră, în contextul războiului din Ucraina.
„S-au făcut și acele adăposturi. Nu arată estetic pentru că a fost o intervenție rapidă. Oamenii s-au simțit în nesiguranță și s-a încercat. Dar, vor veni investiții majore în toate zonele de frontieră, ţinând cont de ce face Federaţia Rusă. Din câte se vede, situaţia este sub control şi de aceea trebuie să ne pregătim să nu fie niciun pericol.”
Sursa foto: gov.ro