Confidenţialitate

Maratonul Dacilor, pe traseul a 4 situri din Patrimoniul Mondial UNESCO

Ajuns la a patra ediție, Maratonul Dacilor ia startul, sâmbătă, în localitatea hunedoreană Costeşti.

Alergătorii vor urma, începând cu ora 7.00, traseul a 4 situri din Patrimoniul Mondial UNESCO, anume cetățile Cetățuie, Blidaru, Piatra Roșie și Sarmizegetusa Regia, urmând coamele munților și dealurilor, refăcând traseele dacilor. Ultimii 3 kilometri vor fi pe drumul antic care duce la Sarmizegetusa Regia.

Traseul probei de semi-maraton include 2 cetăți, Blidaru și Sarmizegetusa Regia, începând cu ora 9.00.

Evenimentul sprijină, prin sport, promovarea originilor și istoriei românilor.

Medaliile și tricourile sunt produse 100% în țară, iar pe traseu vor fi puncte de alimentare la care participanţii pot primi miere, polen, dulceață de fructe de pădure, toate din zonă, pusă la dispoziție de apicultorul Decebal Achim.

La final, alergătorii se vor te hidrata din izvorul dacilor, care nu a secat niciodată.

Cursa necompetitivă a copiilor este organizată, pe traseul Costești – Cetatea Costești, pentru 200 de copii din satele comunei Orăștioara de Sus. Ulterior, prichindeii vor asista la o lecție de istorie interactivă despre daci și originea românilor.