Confidenţialitate

Maraton pentru patrimoniu, de la București la Timișoara trecând prin Argeș, Dolj, Gorj, Hunedoara și Timiș

La jumatatea lunii iunie, o caravană de 13 influencers în social media a plecat în primul maraton pentru patrimoniu, care s-a desfășurat de-a lungul a peste 1.500 de km. Ambasadori, parteneri și invitați ai Cronicari Digitali au răspuns provocării de a participa la primul Heritage Trip din acest an, pentru a vedea direct în teren diversitatea obiectivelor de patrimoniu, a le imortaliza prin postari și stories pe rețetele lor sociale și a le împărtășii comunităților care îi urmăresc – peste 770.000 de followers.

Drumul de la București la Timișoara trecând prin Argeș, Dolj, Gorj, Hunedoara și Timiș cu 18 destinații de oprire și peste 33 de obiective vizitate s-a transformat într-o aventură de neuitat în care influencers și jurnaliști au oferit o perspectivă nouă și vie asupra patrimoniului cultural național.

Astfel, au fost postate pe Instagram sau Facebook, între 18 și 24 iunie, subiecte centrate în jurul patrimoniului traumatic – Memorialul Închisorii de la Pitești, patrimoniului arhitectural – culele din Oltenia, Ansamblul Sculptural Constantin Brâncuși sau Teatrul Vechi „Mihai Eminescu”și farmacia din Oravița, alături de cele de patrimoniu industrial – Valea Rudăriei din comuna Eftimie Murgu, unde se află cel mai mare complex molinologic din Sud-Estul Europei, cea mai veche cale ferată montană din România Anina – Oravița, centralele hidroelectrice construite în urmă cu mai bine de un secol pe apa Bârzavei.

„A fost un parcurs istovitor pe care fiecare dintre membrii caravanei și l-a asumat cu zâmbetul pe buze. Trezit la 6 dimineața, plecat repede și încheiat ziua câteodată și la orele 24.00. De exemplu, 19 iunie ora 23.15 ne-a prins în teatrul de la Oravița, alături de cel mai savuros ghid, Ionel Bota.

Am reușit să parcurgem însă un maraton pentru patrimoniu de sute de kilometri presărat cu unele dintre cele mai frumoase obiective din țară. Inedit pentru noi, pe tot parcursul călătoriei, primari și viceprimari din diferitele localități vizitate ne-au venit în întâmpinare, ne-a ajutat să intrăm în locații în care nu am fi putut ajunge singuri.

Este clar că proiectul Cronicari Digitali se bucură de susținerea tuturor celor care înțeleg rostul trecutului în construcția internă a unei noi generații”, spune Dina Dănilă, director executiv Zaga Brand și coordonator Heritage Trip Cronicari Digitali.

Heritage Trip-ul s-a încheiat pe 22 iunie la Timișoara, odată cu vizitarea turnului de apă din cartierul Iosefin, a sinagogii din același cartier, a uzinei de apă, precum și a centralei hidroelectrice de pe râul Bega, urmată de Muzeul Tramvaielor și atelierele de reparații.

 Heritage Instameet Timișoara a unit 96 de instagrammers, bloggers și presă din oraș și din București pentru a descoperi șase obiective din patrimoniu local

Duminica trecută, la Heritage Instameet Timișoara, Muzeul Tramvaielor „Corneliu Miklosi” a fost punctul de plecare a celor peste 90 de instagrammers pentru a descoperi și fotografia cele mai frumoase locuri din oraș.

Curse speciale de tramvai au dus în centrul vechi tururi de tineri activi pe rețelele de socializare, însoțiți de ghizi, pentru a intra în locuri până atunci inaccesibile publicului, cum ar fi recent restauratul Vicariat Sârbesc, scena Operei Naționale și balconul acesteia, unul din locurile cele mai importante ale revoluției din 1989. Cronicarii Digitali au pătruns apoi în clădirea Rectoratului Politehnicii și au continuat turul cu explorarea a încă două locuri pline de istorie: Liceul Piarist și Biserica Piaristă.

Peste 900.000 de urmăritori ai influencers din Timișoara și București au putut vedea prin instastories și postări obiective de patrimoniu pe care nimeni nu le cunoscuse pănă la 23 iunie.

„Ne bucurăm că am putut sprijini proiectul Cronicari Digitali prin care sute de mii de tineri din România au putut avea acces online la o parte din patrimoniului cultural din Timișoara. Orașul nostru are cel mai mare patrimoniu cultural grupat din România, cu peste 14.000 de clădiri de patrimoniu.

Heritage Instameet-ul care a avut loc duminică poate fi considerat o avanpremieră a mult-așteptatului an 2021, când Timișoara va deveni capitala europeană a culturii” a declarat Dan Diaconu, viceprimarul orașului care a găzduit Heritage Instameetul din 23 iunie.

„Trebuie să învățăm să privim de jur împrejur, să observăm detaliile, să înțelegem de ce sunt acolo. Ceea ce vrem să facem este mai mult decât un exercițiu de privit, trebuie să ne exprimăm recunoștința pentru cei care se străduiesc să păstreze și să restaureze corect obiectivele de patrimoniu și să tragem un semnal de alarmă pentru cei indiferenți”, afirmă Ștefan Bâlici, directorul Institutului Național al Patrimoniului.

Proiectul Cronicari Digitali continuă. Până la următorul Heritage Instameet, care va avea loc la București, sute de fotografii cu obiectivele vizitate continuă să fie postate pe rețelele de socializare (#cronicaridigitali), oferindu-le tinerilor acces la trecutul lor și al țării în care trăiesc, ajutându-i astfel să-și înțeleagă mai bine istoria, dar și prezentul.