Confidenţialitate

Maramureș: Un șofer a intrat cu mașina într-un magazin

Un accident rutier grav a avut loc sâmbătă dimineață în județul Maramureș. Un șofer s-a izbit violent de zidul unui magazin pe raza comunei Hărnicești din judetul Maramures, pe Drumul Național 18. Echipa de descarcerare abia l-a putut scoate din mașina distrusă complet, relatează corespondentul Europa FM la Baia Mare.

Șoferul care cel mai probabil circula cu viteza excesivă a intrat intr-o curba si nu a mai putut controla mașina. Astfel s-a izbit puternic de zidul unui magazin din localitate. Conducătorul auto a rămas încarcerat, iar autoturismul a fost distrus in totalitate. La fata locului au intervenit poliția, pompierii, echipaje ale Smurd, aceștia reușind cu greu sa l scoată pe șofer dintre fiarele contorsionate. Medicii spun că starea lui este critică.