Talentul poate fi descoperit şi în spatele gratiilor. Este cazul a opt deţinuţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani aflaţi la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Baia Mare – transmite corespondentul Europa FM, Mica Șvab.
Deţinuţii, aflați în regim semi-deschis, au reuşit să facă în atelierele ocupaţionale la care au participat un vapor cu pânze, un jeep şi şase motociclete de curse, toate în miniatură.
Lucrările au fost realizate doar din carton, aţă şi lemn în decurs de o lună, iar ieri au fost expuse la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu din Baia Mare, unde pot fi văzute până pe 17 iulie.
Tinerii sunt închişi pentru furt şi au avut recomandarea specialiştilor din cadrul Penitenciarului, pentru a participa la activităţile artistice.
Chiar dacă această realizare nu le aduce nici un beneficiu în credite pentru că să le scadă numărul de zile de detenţie, autorii machetelor spun că mai au în plan să mai realizeze asemenea obiecte.