Confidenţialitate

Maramureș: În următoarea săptămână, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară

Meteorologii ANM au emis prognoza meteo valabilă în Maramureș, în perioada 12 – 25 iulie.

Prima săptămână a intervalului de prognoză va debuta cu o vreme călduroasă, izolat caniculară pe 14 iulie, când media regională a temperaturilor maxime va fi de 35 de grade.

Ulterior, vremea se va răcori, iar maximele diurne se vor situa, în medie, între 27 și 29 de grade în intervalul 16 – 25 iulie. Temperaturile minime vor crește de la 16 până la 19 grade în intervalul 12 – 15 iulie, apoi vor scădea și, până la finalul celei de a doua săptămâni, se vor situa în jurul valorii de 16 grade.

Vor fi ploi pe arii extinse și însemnate cantitativ pe 15 și 16 iulie, dar și în următoarele zile probabilitatea pentru ploi de scurtă durată va fi ridicată.

Foto: INQUAM Photos/Octav Ganea