Confidenţialitate

Maramureș: Cadavrele a doi ursi au fost găsite pe un fond de vânătoare. Unul dintre exemplare prezenta o urmă de glonț

Primul urs a fost descoperit în data de 15 octombrie pe fondul de vânătoare Izvoare. Joi, polițiștii au mers în zona respectivă, unde a fost descoperit un al doilea exemplar mort.

Primul exemplar de urs descoperit mort a fost o femelă care prezenta urma unui glonț. Polițiștii Serviciului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au fost sesizați despre acest caz și au deschis o anchetă.

Echipa complexă de cercetare a observat faptul că animalul avea un orificiu rotund cu diametrul de circa 1-2 cm în zona gâtului, sub maxilar.

Joi însă polițiștii s-au întors din nou în zona respectivă, după ce a fost descoperit al doilea urs mort.

De această dată anchetatorii nu au observat vreo leziune la examinarea exterioară a cadavrului. Acesta va fi supus unor investigații de specialitate pentru a afla cauza decesului.

Ancheta este în plină desfășurare

În cauză, Direcția Sanitară-Veterinară Maramureș va efectua o examinare medico-veterinară.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de braconaj cinegetic.

Citește și: Deputații au adoptat Legea laptelui și a produselor lactate. Preparatele cu adaosuri trebuie vândute separat, pe alte rafturi | AUDIO