În județul Maramureș 19 unități de învățământ sunt în reabilitare iar lucrările nu sunt finalizate.
Astfel, elevii vor învață în alte școli. Mai mult, au fost înființate clase care nu au spațiu unde să își desfășoare activitatea.
Cât despre condițiile în care vor învață elevii, nu sunt chiar așa cum ne-au asigurat autoritățile.
Anul școlar 2024-2025 vă începe în condiții bune. Acesta a fost mesajul prefectului de Maramureș. Același lucru ni l-a transmis și conducerea Inspectoratului Școlar Județean. Numai că unii părinți ne-au spus altceva și sunt nemulțumiți.
Iar oficialii județului au explicat în final că 19 școli sunt în reabilitare totală sau parțială în județ, iar lucrările continuă.
În localitatea Finteușu Mic, comuna Satulung lucrările nu sunt finalizate iar copiii vor merge la școală în trei schimburi.
În Șomcuta Mare 500 de elevi vor avea ore de 45 de minute și pauze de 5 minute, pentru că șantierul se vă închide în 2025.
În Botiza copiii au fost mutați într-o clădire a Primăriei pe schimbul 1 și schimbul 2. Situație similara este și în Vișeu de Sus.
Reprezentanții ISJ susțin că lucrările au anumite termene pentru că sunt realizate pe fonduri europene.
În Baia Mare 6 clase de la Scoală Lucian Blaga au fost relocate la altă unitate de învățământ iar doua clase de la Scoală George Coșbuc vor face cursuri la Biblioteca Județeană.
Foto: Shutterstock