Manuela este o mamă singură cu doi copii. De la 12 ani, Manuela a crescut singură. După ce a terminat liceul, a trecut prin mai multe centre de îngrijire a mamei şi copilului. Acum, locuieşte cu chirie şi trăieşte cât de cât decent, făcând curat prin casele oamenilor.
Copiii Marian şi Alicia merg la şcoală, învaţă bine şi foarte important, au visuri. Dar pentru a-i ajută să şi le îndeplinească, mama lor ştie că mai întâi, trebuie să îşi îndeplinească propriul vis.
Manuela are 35 de ani şi a luat bacalaureatul în vară. Între timp, a intrat la Facultatea de Asistenţă Socială şi după ce o va termina, ar putea avea un venit stabil. În plus, va putea întoarce binele pe care l-a cunoscut pe când locuia în centrele de protecţie.
“De când aveam 12 ani, am rămas singură. Mama a plecat şi am crescut singură la bloc dintr-o pensie alimentară de 100 de lei şi o alocaţie. Înca nu mi-am acceptat trecutul”, spune Manuela.
Manuela are 35 de ani şi e dovada vie că ce nu te doboară, te face mai puternic. Spune că mult mai rău decât i-a fost, nu are cum să îi mai fie.
“Mi-e şi ruşine să spun, dar mâncam numai cartofi. Tocaniţă de cartofi, ciorbă de cartofi şi cartofi prăjiţi. – Si piure, eventual… – Piure, nu. Pentru că nu aveam unt. Mai făceam, dar cu ulei. – Deci era deja ceva de lux. – Da. Pai, probabil că şi de asta m-am îmbolnăvit, la un moment dat. Într-un an, am fost debranşată pentru că nu mai aveam bani. Am stat în frig”, îşi aminteşte Manuela.
După ce a terminat liceul, Manuela a făcut T.B.C., numită şi „boala sărăciei”. A mai contat şi faptul că în clasa a XII-a, după ce termina orele, Manuela mergea la lucru într-o croitorie.
“Ai terminat liceul, singură, dar nu ai apucat să dai bacul la timp. – Da, că în ultimul an m-am angajat. Tatăl meu mi-a sistat pensia alimentară şi nu mai aveam din ce să mă întreţin. Mi-a fost greu să mai învăţ pentru bacalureat. Şi aşa ajungeam la 12 noaptea. Nu mai aveam timp să învăţ”, spune Manuela.
După ce s-a vindecat, Manuela a trecut prin multe centre sociale. Ar dura o veşnicie să le enumerăm, dar în anii respectivi, au apărut copiii Marian şi Alicia. Între timp, Manuela a divorţat şi nu îi este uşor să îi crească singură.
“Când eram în centrul maternal, iar avea Alicia 9 luni, m-am angajat la o fundaţie. Îngrijitoare pentru copiii cu dizabilităţi. M-au dat afara pentru că Alicia se îmbolnăvea des şi trebuia să plec”, recunoaşte Manuela.
“Am stat şi la Giurgiu şase luni. De acolo am venit în Bucureşti pentru că mi-am dorit să muncesc. La Giurgiu fiind un centru rezidenţial mai la ţară, nu în oraş. Nu aveam nicio posibilitate să muncesc. Nu aveam niciun viitor efectiv”, continuă aceasta.
Manuela nu şi-a dorit niciodată să fie dependentă de sistemul de stat. A tot căutat un loc de muncă. Dar fără bacalaureat, nu are cum să găsească mare lucru.
“Şi în centru mi-am dorit să învăt pentru bacalaureat, dar directoarea mi-a zis că mai bine mă angajez, pentru că urma să plec. Şi când eram căsătorită mă apucasem să învăţ, dar am renunţat din cauza problemelor. Anul astă nu am mai renunţat. M-au meditat nişte oameni de bine şi am luat-o de la 0. Nu ştiam ce e ecuaţia de gradul I. Am crezut că nu îl iau. Am dat bacul, l-am luat şi am intrat la Teologie, la Asistenţă Socială. Am intrat prima”, spune aceasta.
Manuela nu se va îmbogăţi lucrând ca asistent social, dar măcar, ar putea avea salariu lunar. Acum, face curat prin casele oamenilor şi nu se poate baza pe un venit sigur. Dar într-o lună bună, jumătate din bani se duc pe chirie.
Marian are 10 ani şi recunoaşte că acum, mama lui are mai puţin timp pentru el şi sora lui. Dar nu e supărat.
“Mi se pare şi bine în acelaşi timp şi un pic mai rău. Adica, nu foarte rău. Când pleacă ne jucăm singuri. Şi e bine pentru că ea va învăţa mai multe chestii şi o să ne poată întreţine”, spune Marian.
Şi mai e un motiv pentru care Manuela vrea să devină asistent social.
“Aş putea să ajut eu pe alţii şi să le redau încrederea în ei. Să le spun uite eu de unde am plecat. Eu am putut. Chiar îmi doresc în viitor să lucrez cu mame singure”, mărturiseşte Manuela.
Dar până atunci, Manuela însăşi mai are nevoie de ajutor. Visul ei, şi al copiilor, e unul aparent banal: să ducă un trai decent. În cazul lor, şi al multor altora, educaţia este singura şansă de a-şi realiza visul.
„Urmează-ţi Visul”, o campanie realizată cu sprijinul OMV Petrom
