Piesa lansată de Taxi în memoria celor care şi-au pierdut viaţa în incendiul de vineri din clubul Colectiv, “Ce faceţi?”, a rezonat cu mulţi români, ea fiind urmărită pe YouTube de peste 110.000 de persoane în mai puţin de 12 ore de la lansare.
Trupa Taxi şi-a anulat concertul pe care urma să îl susţină joi în Berăria H din Capitală.
“Din respect pentru victimele tragediei de la Colectiv, concertul de joi, 5 noiembrie va fi amânat pentru o dată ce va fi stabilită ulterior. Transmitem condoleanțe familiilor îndoliate și ne rugăm pentru sănătatea celor aflați în suferință”, au precizat membrii trupei Taxi.
În urma incendiului din Colectiv, 32 de persoane au murit, iar peste 130 rămân internate în mai multe spitale din Bucureşti, dintre acestea 18 sunt în stare critică, 17 în stare gravă şi 30 sunt intubate.
Versurile piesei Taxi – “Ce faceți?”:
Hei, ce faceti
De fapt, stiu, va ganditi la mine
Stati linistiti
M-a durut, cam rau
Dar acum mi-e bine
Suntem toti aici
Lumea se poarta frumos
Ne-au pus aripi noi
Si totul ar fi perfect
Doar ca ne e si noua dor de voi
In rest e bine, sunt concerte rock peste tot
Si se aude foarte clar
Se aude fiecare cuvant
Si baietii canta foarte, foarte, foarte tare
Pentru ca doar asa se aude mai incet raul de pe Pamant
Hei, ce faceti
Mi-ar fi placut sa faceti mai demult ceva
Nu de alta, dar eu chiar as fi vrut sa mai stau cu voi
Vreo 50 de ani sau cam asa
Poate faceti acum, poate faceti, nu stiu, orice
Poate incepeti macar, macar cu lucrurile mici
Noi o sa ne uitam la voi in fiecare zi
Cuminti, de aici