Noua facilitate vine după ce administrația locală a eliminat taxa de parcare pentru a încuraja turismul.
Corespondenta Europa FM , Ghiulfer Predescu relatează:
Autobuzele electrice achiziționate cu fonduri europene vor fi scoase pe traseu începând de luni, 1 august, deservind gratuit transportul public in Mangalia și în salba de stațiuni din sudul litoralului- Neptun Olimp Jupiter Cap Aurora, Venus și Saturn.
Mangalia devine astfel prima localitate de pe litoral în care se introduce transportul public ecologic, cu autobuze electrice, fără costuri din partea călătorilor – turiști sau localnici.
Gratuitatea se oferă până la finalizarea proiectului, respectiv decembrie 2023.
Primarul Mangaliei, Cristian Radu spune că ulterior, va propune Consiliului Local ca această gratuitate a transportului public să fie asigurată și după sfârșitul anului viitor.
Autobuzele electrice vor circula, într-o primă etapă, de luni până vineri, între orele 06:00 – 22:00, pe un traseu din Mangalia până la Olimp.
Stațiile de încărcare electrice sunt amplasate la capetele de linie.
Autobuzele sunt produse în Turcia și au o capacitate totală de 52 de locuri, dintre care 18 pe scaune.
Sunt acționate complet electric și dotate cu echipamente și sisteme informatice, comunicare și informare audio-video a pasagerilor, dar și rampe pentru persoanele cu dizabilități.