Mașina și manechinul care a primit numele de Starman au plecat de pe Terra în februarie 2018. Compania Space X, condusă de Elon Musk, a estimat că cele două obiecte s-ar putea apropia de Marte chiar mai mult decât în prezent, la mai puțin de 8 milioane de kilometri.
În acest moment, Pământul și Planeta Marte se află la cea mai mica distanță una de alta din ultimii 2 ani, la puțin peste 62 de milioane de kilometri, ceea ce face posibilă o bună observare a Planetei Roșii în această perioadă. La începutul săptămânii viitoare, cele 2 planete se vor afla chiar pe aceeași linie.
Starman și Tesla nu au primit o destinație precisă la lansare, având drept scop să fie sarcină utilă pentru zborul de testare a rachetei Falcon Heavy. Se estimează că peste un milion de ani, Starman și mașina sa ar putea lovi Pămânul sau planeta Venus.
- Anca Grădinaru