Confidenţialitate

Mandinga filmează azi cu fanii

Mandinga, trupa care a reprezentat România în acest an în finala Eurovision Song Contest, desfăşurată în Azerbaidjan, şi-a invitat fanii de pe Facebook să participe la filmarea unor clipuri speciale, azi, în Music Club din Bucureşti.

Potrivit unor surse apropiate formaţiei, Mandinga va începe filmările la ora 18:30, iar fanii vor juca rolul central într-o serie de clipuri de prezentare pentru noile tipuri de show promovate de formaţie.

La începutul lunii octombrie, Mandinga anunţa o nouă identitate şi un motto care să-i definească atitudinea pe scenă – ‘Playing happiness’.

Cele patru tipuri de show, unice pentru piața românească dar și pentru cea internațională, sunt: ‘Club de Mandinga’, unde sunt incluse piesele de pe noul album și interpretări într-o manieră originală a unor hituri, ‘Mandinga live cinema’, singurul spectacol al unei trupe în care propriul documentar, realizat de Alex Burcea, se îmbină cu muzica live, ‘Mandinga Balkan Social Club’, dedicat iubitorilor de muzică balkan salsa și ‘Mandinga latin jazz’, o explozie de culoare pentru urechile fine.