De fapt, cuvântul ‘bio’ se referă la alimentele asupra căruia contribuția omului este minimă ceea ce face ca produsul să fie cât mai natural, lipsit de orice fel de chimicale, ceea ce nu se întâmplă în cele mai multe ori în cazul produselor care se găsesc pe piață, informează Healthy.ro.
În zilele noastre economia primează, astfel ca producătorii se gândesc în special la modalitatea de a obține cât mai multe produse aspectuoase, în timp cât mai scurt, evident, pentru a le funcționa și evolua afacerea.
Astfel, animalele pentru carne cresc cu tot felul de substanțe care le îngrașă și le dezvoltă rapid, însă cu efecte nocive atât asupra cărnii, cât și a consumatorilor.
Produsele animalelor sunt de asemenea influențate de aceste substanțe. De exemplu, între oul de găină din comerț și cel al unei găini crescute într-o gospodărie la țară sunt diferențe nu numai de culoare ci și de compoziție, după cum reiese din testele efectuate în laborator de nutriționiști și de cei din domeniul igienei alimentare.
Aceeași diferență este și în cazul cărnii de pasăre de țară și a pulpelor din comerț sau între laptelele cumpărat din supermarket și cel de țară?
Nu mai vorbim de legume, cum ar fi roșiile, castraveții sau morcovii, puternic afectați de îngrășămintele care le grăbesc creșterea.