Confidenţialitate

Managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, plasat în arest la domiciliu | AUDIO

Managerul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, Monica Adăscăliței, a fost plasată în arest la domiciliu. Ea fusese reținută marți de procurorii DNA pentru fapte de corupție comise la finalul anului trecut.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Procurorii DNA Suceava o acuză pe Monica Adăscăliței de comiterea a două infracțiuni de luare de mită și o faptă de trafic de influență. Managerul Spitalului Județean Botoșani ar fi luat, direct sau prin intermediari, sume de bani cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Într-un caz a aprobat angajarea unei persoane în instituția pe care o conducea pe post de medic cu competențe limitate. A doua faptă de luare de mită a fost pentru aprobarea unui transfer al unei persoane de la o unitate medicală din Săveni la Spitalul Județean Botoșani. În ceea ce privește traficul de influență, procurorii susțin că Monica Adăscăliței a făcut presiuni asupra unor subordonați pentru a încheia un contract de prestări servicii medicale cu o anumită persoană. Demersurile au avut succes, iar persoana favorizată de managerul spitalului din Botoșani și-a început activitatea în luna noiembrie a anului trecut.

Pentru a documenta acest caz, procurorii DNA au efectuat ieri și două percheziții, una la domiciliul Monicăi Adăscăliței și cealaltă la biroul de serviciu de la Spitalul Județean Botoșani, unitate pe care o conducea din luna august a anului trecut.

Sursa foto: Alexandru Neagu / Europa FM

Citește și: CCR ar urma să dezbată astăzi dacă legea fugarilor este sau nu constituțională, după ce sesizarea Înaltei Curți a fost amânată de 3 ori de magistrați | AUDIO