Câteva mii de maltezi s-au adunat ieri în capitala Valletta pentru a cere demisia premierului. Protestul a fost organizat după ce documentele Panama au dezvăluit că doi dintre aliaţii săi politici şi-au deschis companii offshore în paradisuri fiscale prin firma de avocatură Mossack Fonseca.
”Ruşine să îţi fie. Aduci ruşine asupra întregii ţări. Ai pierdut toată autoritatea morală pentru a guverna”, a declarat în faţa mulţimii liderul opoziţiei.
Deputații opoziției au prezentat în legislativ o moţiune de cenzură pentru demiterea executivului laburist, care se află la putere încă din 2013.
Manifestaţia organizată de opoziţie în faţa biroului premierului din Valletta nu a primit un răspuns oficial din partea lui Joseph Muscat.
Joseph Muscat a precizat anterior că va lua o decizie cu privire la viitorul politic al celor doi aliaţi doar atunci când va cunoaşte toate datele problemei şi a exclus orice demisie.