Confidenţialitate

Majorarea cu 20% a alocațiilor copiilor a fost respinsă în comisiile Senatului

ACTUALIZARE: Senatul a respins Ordonanța de Urgență prin care alocațiile copiilor urmau să fie majorate cu 20%

Majorarea cu 20% a alocațiilor copiilor a fost respinsă în comisiile de specialitate ale Senatului. Dacă decizia va fi menținută atât la plen, cât și în Camera Deputaților, va rămâne în vigoare legea care prevede dublarea acestor alocații.

Comisia de Muncă a Senatului a respins ordonanța de urgență a guvernului care prevede majorarea cu 20% a alocațiilor pentru copii începând din această lună.

Respingerea OUG-ului privind majorarea alocațiilor va însemna rămânerea în vigoare a legii privind dublarea acestora, adoptată la finalul anului trecut de Parlament.
Ordonanța de urgență a fost respinsă în Comisia de Muncă cu voturile PSD, cei de la USR și UDMR abținându-se, iar PNL votând împotriva respingerii.

Actul normativ urmează să intre în dezbaterea plenului, ședința fiind programată pentru azi la ora 14:00.

Ordonanța de urgență care prevede creșterea cu 20%, începând cu 1 august, a alocațiilor copiilor a fost adoptată de guvern pe 29 iulie. Potrivit actului normativ, copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani vor primi 185 de lei, iar cei de până la 2 ani sau cei de până la 18 ani, dacă au dizabilităţi, vor primi 369 de lei. Alte patru creşteri, cu câte 20 la sută, sunt prevăzute în 2021 şi 2022.

Cu două săptămâni înainte, pe 15 iulie, Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, amânarea dublării alocațiilor copiilor, lege adoptată la inițiativa PSD la finalul anului trecut și care trebuia să intre în vigoare încă din luna ianuarie 2020, dar a fost amânată prin ordonanță de urgență de Guvernul Orban, care a susținut că bugetul nu permite o cheltuială suplimentară de șase miliarde de lei, atât cât costă dublarea alocațiilor de la 150 la 300 de lei pe lună.