”În anul care se încheie, România a oferit Moldovei un ajutor foarte generos de echipamente de protecție și sprijin uman pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Medicii români au lucrat, timp de câteva săptămâni, cot la cot cu medicii noștri, pentru a salva vieți în Republica Moldova. Vă mulțumesc din suflet pentru acest sprijin.
România a venit și cu investiții în domenii strategice, care ne vor ajuta să consolidăm independența și suveranitatea Republicii Moldova și pe viitor. Mă refer atât la construcția conductei Iași-Ungheni-Chișinău, care va deveni un element important al securității noastre energetice, cât și în plan mai larg – la deschiderea României față de producătorii noștri. România este cel mai important partener comercial al Republicii Moldova, inclusiv pentru multe exporturi agricole. Acest parteneriat cu România a ajutat Republica Moldova să-și consolideze independența, să avanseze spre spațiul european și să se dezvolte în plan economic.
Investițiile românești au contribuit, de asemenea, la dezvoltarea Republicii Moldova. Vreau să accentuez deschiderea noastră față de investițiile românești, dar și necesitatea ca noi, în Republica Moldova, să fim mai eficienți în protejarea și atragerea investițiilor străine de calitate. Aceste investiții ne ajută să creăm locuri de muncă, să dezvoltăm economia, să modernizăm țara, să motivăm familiile tinere să rămână acasă și să conectăm țara noastră la spațiul valoric și economic european.
Iată de ce, și pe această dimensiune, este atât de important să reformăm justiția și să ducem o luptă eficace împotriva corupției. Instituțiile statului trebuie să servească interesul țării, nu al unor grupuri corupte, iar presiunile abuzive asupra investitorilor trebuie să înceteze.
Vă mulțumesc, în numele cetățenilor Republicii Moldova, pentru sprijinul oferit atât pe parcursul acestor aproape trei decenii, cât și în acest ultim an marcat de pandemie. Cetățenii Republicii Moldova au nevoie, în continuare, de ajutor pentru a ieși cu bine din criza sanitară și economică. Am discutat astăzi despre cooperare și asistență pentru combaterea virusului și ne bucurăm de deschiderea României de a oferi vaccinuri în Republica Moldova cât mai curând. Aceste vaccinuri, destinate în special lucrătorilor din prima linie, lucrătorilor medicali, vor salva vieți și ne vor ajuta să oprim răspândirea infecției.
Desigur, în perioada următoare va trebui să depășim și efectele crizei economice. Și aici, contăm pe sprijinul României atât în plan bilateral, cât și prin vocea foarte importantă a României în deciziile Uniunii Europene față de Republica Moldova.
Republica Moldova și România au o limbă comună, o istorie comună și o cultură comună. Îmi doresc ca în următorii ani relația noastră să se dezvolte și pe proiecte de viitor comune. Îmi doresc să investim următorii ani pentru a consolida și dezvolta legăturile dintre țările noastre. Aș vrea să continuăm dezvoltarea relației noastre pe dimensiunile culturală, educațională și să consolidăm această relație prin și mai multe investiții, printr-o infrastructură care să ancoreze Moldova și mai ferm în spațiul european. Sper să reușim în următorii ani să renovăm și să construim poduri rutiere și feroviare peste Prut. Construcția unui pod nou între Ungheni și Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului va conecta cetățenii Republicii Moldova atât de Iași, cât și de autostrada care va lega Estul Europei de Uniunea Europeană. Vreau să organizăm și un Forum de afaceri Republica Moldova-România pentru a dezvolta și aprofunda legăturile economice dintre statele noastre.
Aceste deziderate se conțin și în Declarația comună adoptată astăzi împreună cu domnul Președinte Klaus Iohannis, declarație prin care ne-am exprimat hotărârea de a aprofunda cooperarea dintre Republica Moldova și România și de a acționa împreună pentru îndeplinirea obiectivelor noastre comune”, a transmis Maia Sandu, în urmă cu puțin timp, de la Chișinău, în timpul primei vizite de stat făcute în Republica Moldovaă de la alegerea ei ca președinte.
La Chișinău, președintele Klaus Iohannis are convorbiri față în față cu omologul său, Maia Sandu.
Este prima vizită a unui șef de stat străin la Chișinău, după ce Maia Sandu a fost aleasă președinte.
Proeuropeană convinsă, Maia Sandu a pledat de-a lungul timpului pentru întărirea relațiilor dintre cele două capitale.
Klaus Iohannis a fost primit cu onoruri militare la Chişinău.