243 case, 100 curți, nouă beciuri/subsoluri, două clădiri aparținând unor instituții publice, din 44 de localități din 18 județe au fost afectate de inundațiile din ultimele ore, anunță Ministerul Afacerilor Interne.
Afectate sunt județele Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Buzău, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Vaslui, Vrancea și București.
În Prahova, 5 persoane (mama și 4 copii) au fost surprinse de o viitură. Mama a fost salvată, iar un copil a fost găsit decedat sâmbătă. Tot sâmbătă, au fost găsiți alți doi minori, iar pentru cel de-al patrulea copil echipele de pompieri, polițiști și jandarmi continuă căutările.
În localitatea băcăuană Onești, o persoană care rămăsese izolată din cauza apelor, a fost salvată la timp și acum este în afara oricărui pericol, potrivit MAI.
În județul Argeș, pe drumul național DN 73D pe raza localității Boteni s-a produs o alunecare de teren pe aproximativ 200 m liniari, circulația fiind deviată pe rute ocolitoare. Pe DN 2B în județul Iași, la ieșirea din localitatea Budai, circulația este îngreunată de apa care se deversează pe carosabil.
În localitatea Viperești din județul Buzău, autoritățile locale, cu sprijinul MApN, au luat măsuri pentru asigurarea transportului de apă potabilă pentru 200 persoane din cauza întreruperii alimentării cu apă. De asemenea, în localitatea Tisău, autoritățile au transportat alimente și apă potabilă pentru 12 persoane după ce din cauza ruperii unei punți pietonale ca urmare a revărsării apelor, accesul către 6 case a fost blocat.
Peste 10.800 de pompieri, polițiști și jandarmi acționează în județele aflate sub avertizări și atenționări meteorologice și hidrologice.