Mai mulţi turişti au fost surprinşi de viscol, sâmbătă după-amiază, în Masivul Bucegi, unde vizibilitatea este foarte redusă.
Doi turişti din Bucureşti au fost recuperaţi de salvamontişti de pe Platoul Bucegi şi duşi la refugiul Salvamont.
Alţi doi – un bărbat şi o femeie – au fost prinşi de vremea nefavorabilă pe munte; ei au ajuns la staţia meteo de la Vârful Omu cu ajutorul meteorologilor. Alte două persoane sunt ajutate să ajungă la această oră la staţie, unde vor petrece noaptea.
Pe munte ninge viscolit, vizibilitatea este foarte scăzută, iar vântul atinge la rafală 100 km/oră.