Mai mulți medici vor fi detașați la Institutul Matei Balș din Capitală, care se confruntă cu o creștere a numărului de pacienți diagnosticați cu COVID.
Spitalul are, în total, 205 paturi pentru acești bolnavi și sunt ocupate în permanență, a spus la Europa FM, medicul Adrian Marinescu.
Acesta a precizat ce soluție a găsit spitalul pentru a crește numărul locurilor la ATI:
“Noi avem 205 paturi disponibile, și vorbim de toate paturile din spital, nu doar de cele din Terapie Intensivă, ceea ce se eliberează în prima parte a zilei se ocupă cu pacienții care sunt în așteptare. Sunt încă 15 paturi care sunt de asemenea ocupate în momentul de față cu cazuri grave, vorbim de o secție de Terapie Intensivă intermediară, cât de curând vom avea personal medical de terapie intensivă detașat. Sunt deja 5 medici care au venit, urmează să intre cât de curând, concret, în acțiune și în program.”
Medicul Adrian Marinescu spune că 98 la sută dintre pacienții infectați cu SARS-CoV-2 care ajung în secțiile de terapie intensivă sunt nevaccinați, persoane în vârstă care suferă de anumite boli, tineri supraponderali, care au o evoluție nefavorabilă în timp scurt.