Confidenţialitate


Mai mulți bulgari care doreau să intre în România, prinși la graniță cu teste PCR false | AUDIO


Mai mulți bulgari care doreau să intre în România, prinși la graniță cu teste PCR false | AUDIO

Polițiștii de frontieră au descoperit că testele nu erau făcute la clinicile menționate pe acte. Cei prinși sunt acum cercetați penal. 

Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 38 și 41 de ani, toți de cetăţenie bulgară, s-au prezentat luni, la orele amiezei în punctul de trecere a frontierei Giurgiu pe sensul de intrare în ţară, și au prezentat autorităților teste PCR cu rezultate negative SARS-CoV-2.

Dar, pentru că au existat suspiciuni cu privire la autenticitatea testelor prezentate, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Giurgiu au solicitat polițiștilor de frontieră verificări suplimentare.

Polițiștii au constatat că documentele prezentate de cei 4 bulgari nu au fost eliberate de clinicile menționate în actele pe care aceștia le dețineau.

Străinii intenționau să călătorească în România, însă polițiștii de frontieră giurgiuveni nu au permis intrarea acestora în țară, întrucât nu îndeplineau condițiile legale de călătorie.

În cauză, față de aceștia, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals și fals în înscrisuri sub semnătură privată cu teste PCR negative pentru detecția infecției cu virusul SARS-CoV-2.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Autor: Camelia Sachetti

Citește și: INSP: Avem transmitere comunitară la nivel național a variantei Omicron | AUDIO


Ultimele stiri
Constanța: Protest al angajaților CT Bus și al altor constănțeni în fața primăriei, în ziua aprobării unor taxe…

Sibiu: Incident la un hotel din municipiu. Tavanul de deasupra unei piscine s-a prăbușit peste persoanele aflate în…

Ce tradiții mai respectă de Crăciun unii bucureșteni și ce e cel mai important pentru ei în această…

Programa la Limba și literatura română pentru clasa a IX-a a fost revizuită și prezentată la Ministerul Educației.…

Vrancea: Accident rutier pe A7, la mai puțin de două ore de la deschiderea circulației pe tronsonul Focșani-Adjud.…

Radu Miruță și Irineu Darău au depus jurămintele de învestitură în funcțiile de ministru al Apărării, respectiv ministru…

ANM: Ninsori la Bucureşti, în Noaptea de Ajun; stratul de zăpadă estimat este de 3…6 cm,temporar ninsoarea va…

Regatul Unit: Anul 2025, pe cale să doboare recordul de căldură

MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, lângă România | A fost emis mesaj RO-ALERT | AUDIO

Comitetul pentru analiza legilor Justiţiei se reuneşte marţi, la Palatul Victoria