‘
Dacă până acum Franța se declarA împotriva autoturismelor pe motorină, acum și Marea Britanie și Norvegia ar dori același lucru.
‘
Potrivit Financial Times, specialiștii au stabilit că mașinile cu motoare diesel sunt mai poluante decât cele pe benzină.
‘
‘
Masinile diesel au emisii medii de CO2 mai mici decat cele pe benzina si pornind de la acest lucru in multe tari europene asigurarea si taxele de inmatriculare sunt mai mici.
‘
Însă specialiștii atrag atenția că în ciuda emisiilor de CO2 mai scazute, aceste masini emit alti agenti poluanti in cantitati mari, cum ar fi oxidul de azot care poate cauza probleme respiratorii grave.
‘
Franța demarează chiar din acest an un program prin care sa scada ponderea masinilor diesel de pe strazi. În capitala Paris, spre exemplu, se doreste interzicerea masinilor pe motorina pana in 2020.
‘
La rândul lor, autoritățile din Marea Britanie propun o dublare a taxei de congestie pentru motoarele diesel in urmatorii ani, iar Norvegia este recunoscuta pentru taxele mari aplicate automobilelor convenționale – ceea ce face ca cele electrice să se vândă foarte bine.
‘
Astfel de decizii îi pun însă în dificultate pe constructori auto ce au vanzari mari pe partea de diesel. La BMW mașinile diesel reprezinta 81% din vanzarile europene, la Daimler, 71%, in timp ce la Volvo: 90%.