Incidente marți în Rusia în localități aflate la mare distanță una de alta. Spațiul aerian al Sankt Petersburgului a fost închis o oră și jumătate din cauza unui obiect zburător neidentificat. La peste două mii de kilometri distanță, în sudul țării, a fost un incendiu la o rafinărie de petrol unde ar fi fost văzută o dronă.
În plus, un atac al hackerilor a făcut ca unele posturi de radio să transmită avertismente de alarmă aeriană.
Aeroportul Pulkovo din Sankt Petersburg a suspendat temporar marți dimineață toate zborurile aparent din cauza unui obiect zburător asemănător unei drone scrie Reuters.
Inițial agențiile de presă rusești au relatat că avioane de vânătoare au fost trimise să investigheze, dar nu au găsit nimic.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a comentat incidentul, dar a precizat că președintele Vladimir Putin a fost informat.
Pe de altă parte, ministerul rus al apărării a anunțat că avioanele sale de luptă au fost implicate într-un exercițiu de antrenament în spațiul aerian din vestul țării. La aceste exerciții a luat parte și aviația civilă, a transmis presa de stat.
În plus, luni noapte, a fost un incendiu la un depozit de petrol în sudul Rusiei, la Tuapse. Cel puțin o dronă a fost văzută deasupra acelui loc, au precizat autoritățile locale. Oficialii ruşi au acuzat frecvent Kievul că trimite drone pe teritoriul rusesc.
At the Russian Black Sea coast in Tuaps, Krasnodar Region, the oil refinery of Rosneft has been hit.
Source: https://t.co/A789atWnhw#Russia #Tuaps #Krasnodar pic.twitter.com/DrlKTmDZzP
— (((Tendar))) (@Tendar) February 28, 2023
Tot marți, mai multe posturi de radio și televiziune regionale din Rusia au difuzat alerte de raid aerian îndemnând cetățenii să se adăpostească. Ministerul pentru Situații de Urgență din Rusia a declarat că acesta a fost rezultatul piratării sistemelor de avertizare de către hackeri.
Presa de stat rusă a citat unii oficiali locali care au dat vina pe Ucraina pentru aceste mesaje.
Nu a existat niciun comentariu oficial din partea Kievului.
Foto: Shutterstock