Judecătorii Curţii Constituţionale s-au pronunţat pentru a doua oară privind prezenţa magistraţilor la audieri în comisiile parlamentare de anchetă şi continuarea activităţii unei asemenea comisii în paralel cu o anchetă penală pe acelaşi subiect.
În urmă cu o săptămână, CCR a respins sesizările făcute de PNL şi USR privind prevederile din regulamentele și statutul deputaţilor şi senatorilor care se refereau la aceste chestiuni.
Judecătorii Curţii apreciază că o ancheta parlamentară se poate desfășura în paralel cu o anchetă judiciară.
”Natura juridică diferită a celor două categorii de anchete nu le face incompatibile, ci ele pot coexista în ideea unei cooperări şi colaborări loiale între instituţiile statului”.
Tot în virtutea acestei cooperări, CCR a apreciat şi că reprezentanţii unor instituţii care nu se află sub control parlamentar au obligaţia să ia parte la lucrările comisiilor.
Din această categorie ar face parte preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii sau preşedintele Curţii de Conturi.
În privința simplilor cetăţeni, ei pot să nu onoreze invitaţia făcută din partea unei comisii de anchetă parlamentare.
Acestă derogare li se poate aplica și magistraţilor, dar numai dacă nu sunt chemaţi în legătură cu activitatea lor profesională, ci în calitate de simpli cetăţeni”, precizează Curtea.