Înalta Curte va pronunța pe 29 ianuarie o decizie definitivă în dosarul retrocedării plajelor, în care sunt implicați Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu și alți zeci de funcționari din Primăria Constanța. Procurorii DNA au cerut în ultimul moment al dezbaterilor ca magistrații să pronunțe o pedeapsă și pentru Cristian Borcea, acesta fiind achitat, inițial, pe fond. Fostul acționar al Clubului Dinamo s-a declarat nevinovat în ultimul cuvânt.
După ultimele dezbateri în dosarul retrocedarii plajelor, completul de 3 format președintele Ionuț Matei și magistrații Ioana Bogdan și Alina Ioana Ilie a stabilit, după o ședință care a ținut peste 11 ore, că o soluție definitivă va fi pronunțată pe 29 ianuarie.
Avocatul lui Radu Mazăre a cerut instanței achitarea fostului edil al Constanței, pe motiv că instanța de fond, care a pronunțat o decizie de condamnare cu suspendare , nu și-a motivat decizia.
La rândul său, avocatul lui Nicușor Constantinescu a cerut achitarea clientului său pe motiv că fapta nu e prevăzută de legea penală, la fel și apărătorii lui Cristian Borcea.
Procurorii vor o pedeapsa cu închisoarea orientată spre cea maximă, de 15 ani pentru fostul primar al Constanței și pentru fostul președinte al Consiliului Județean Constanţa.
In iulie anul trecut, Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu au fost condamnați în acest dosar la patru, respectiv trei ani de închisoare cu suspendare. Ei sunt acuzați acuzat, alături de alţi funcţionari, de atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul estimat de DNA ridicându-se la 114 milioane de euro.
Decizia instanţei a venit după nouă ani de procese şi alte opt amânări consecutive de pronunţare a unei sentinţe.
Radu Mazare se afla momentan in Madagascar unde a cerut azil politic.
Fostul edil a plecat din tara la sfarsitul lui 2017.