Confidenţialitate

Magistrala Bucureşti – Constanţa, blocată în urma accidentului feroviar de la Fetești. Trenurile circulă deviat și au întârzieri

Traficul feroviar pe magistrala Bucureşti – Constanţa este blocat în zona staţiei Feteşti pe ambele sensuri, joi, urmare a tamponării dintre două trenuri private de marfă.

Trenurile care fac legătura cu staţiunile de pe litoral circulă pe rută deviată, anunță Compania Naţională de Căi Ferate.

“Magistrala Bucureşti – Constanţa este blocată în staţia CF Feteşti, pe ambele sensuri de circulaţie, din cauza tamponării a două trenuri private de marfă. Menţionăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în staţia CF Feteşti, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depăţit semnalul de OPRIRE de la intrare în staţie, şi a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omeneşti, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza staţiei Feteşti, atât spre Bărăganu, cât şi spre Movila este blocat”, transmit reprezentanţii CFR SA într-un comunicat.

Pentru asigurarea legăturii cu staţiunile de pe litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureştiul vor circula pe ruta deviată prin Feteşti – Movila – Tăndărei, cu tracţiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploieşti – Buzău – Făurei – Feteşti.

CFR SA atrage atenția că se vor înregistra întârzieri în circulaţia trenurilor spre şi dinspre litoral, urmare producerii acestui eveniment, precizând că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanţii operatorilor de marfă şi va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe şină a vagoanelor şi restabilirea circulaţiei pe Magistrala 800.

Miercuri seară, pompierii militari din cadrul Staţiei Feteşti au fost solicitaţi prin apel 112 să intervină în urma coliziunii a două trenuri în zona triajului, a anunţat ISU Ialomiţa. Salvatorii s-au deplasat la faţa locului cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, în sprijin sosind şi un echipaj SAJ Ialomiţa.

Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură staţionată.

Nu s-au înregistrat victime, informează ISU Ialomiţa.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ghiulfer Predescu