Confidenţialitate

Magie în Grădina Uranus: ”E ca într-un spațiu descris de Mircea Eliade” / BALKANIK Festival, 12-14 septembrie 2014

BALKANIK Festival, manifestare dedicată muzicii balcanice, a ajuns la ediția a IV-a – AUDIO 1.

Ligia Mitulescu, directorul artistic al Asociației Culturale ‘Metropolis’ (care organizează evenimentul), spune că sunt invitate 9 trupe venite din toată lumea, dar și din România.

Anul acesta va fi organizat și un ‘bâlci urban’, la care participă meștesugari și artizani tineri și vor fi prezentate și spectacole de circ și dans – AUDIO 2.

Pe scena de la Grădina Uranus vor urca Caci Vorba, Taraful Haiducilor, Mahala Rai Banda, Shantel & Bucovina Club Orkestar, Kiril Dzajkovski, Django Lassi, Kottarashky &The Rain Dogs, Balkan Taksim și proiectul românesc de improvizație AKUIAKU – AUDIO 3.

Grădina URANUS, aflată în centrul Bucureștiului, face parte din vechiul cartier ‘Uranus’. Este ‘ca o oază de liniște, un spațiu supra-realist, în care timpul se dilată’. ‘E ca și cum ai intra într-un spațiu descris de Mircea Eliade’, spune directorul artistic Ligia Mitulescu – AUDIO 4.

Prețul unui bilet valabil pentru o zi este 65 lei. Abonamentul pentru cele 3 zile al festivalului costă 130 lei. Elevii și studenții beneficiază de o reducere de 50% iar copiii sub 7 ani au acces gratuit.

Programul ‘BALKANIK Festival 2014’

Vineri, 12 septembrie

18:00 | Čači Vorba – Polonia

20:00 | Mahala Rai Banda – România

22:00 | Taraf de Haidouks – România

Sâmbătă, 13 septembrie

18:00 | Balkan Taksim – România

19:30 | Kottarashky and The Rain Dogs – Bulgaria

21:30 | Kiril Djaikovski ft TK Wonder & Ghetto Priest – Macedonia

Duminică, 14 septembrie

17:30 | Akuiaku – improvizație – România

19:20 | Django Lassi – Germania

21:20 | Shantel & Bukovina Club Orkestar – Germania

BÂLCIUL URBAN va avea loc în cele 3 zile, între orele 12:00-23:00