Confidenţialitate

Mafia imobiliară din Timișoara: Sute de clădiri istorice, inclusiv spitale, sunt deținute acum de clanuri de romi

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu și fostul edil, Gheorghe Ciuhandu au fost puși sub învinuire, vineri, de procurorii DNA pentru abuz în serviciu.

Alături de mai mulți funcționari din primărie, ar fi vândut ilegal și la prețuri modice, aproape 1000 de imobile naționalizate, majoritatea aflate în centrul istoric al orașului.

Potrivit DNA, statul ar fi fost prejudiciat cu 40 de milioane de euro. Detalii AICI

Presa din Banat a relatat de-a lungul anilor despre modul în care sute de clădiri istorice din centrul Timișoarei au fost retrocedate.

Majoritatea clădirilor, inclusiv câteva spitale, au ajuns în proprietatea unor clanuri de romi din oraș. Potrivit Mediafax, un singur clan – Cârpaci – a ajuns să dețină 144 de imobile, majoritatea în centrul orașului de pe Bega.

Aproape 1000 de clădiri monumente istorice au ajuns pe mâna clanurilor de romi. Cum acționau clanurile? Cumpărau un singur apartament dintr-o clădire, iar apoi determinau, prin amenințări, familiile rămase în clădire să-și vândă apartamentele sub prețul pieței.

Presa locală a relatat că romii reușeau să cumpere un aparatament într-o anumită clădire cu ajutorul unor angajați ai Primăriei Timișoara. Funcționarii le spuneau cine sunt moștenitorii cărora urmau să li se retrocedeze imobilele istorice.

Inclusiv fostul primar al Timișoarei, Gheorghe Ciuhandu, spunea că funcționarii din Primărie au făcut falsuri.

“Au fost hotărâri judecătoreşti prin care s-au retrocedat imobile către foştii proprietari şi ăştia au vândut mai departe romilor. Instanţele nu aveau cum să retrocedeze direct familiilor de romi pentru că acestea nu aveau proprietăţi. Majoritatea cazurilor au ajuns, în final, la romi şi ei s-au intabulat. Primăria Timişoara a apărat interesele statului, mai ales în cazul spitalelor, fiind instituţii publice şi cu un regim mai special. Proprietarii, neprimindu-le imediat, intrau pe cale judecătorească în instanţe şi le câştigau. În situaţiile de acest gen, noi eram chiriaşi. Aceeaşi situaţie era la fostul Spital de Oncologie, care a fost retrocedat fostului proprietar, care apoi a vândut clădirea unei familii de romi. Eu cred, şi aceasta este părerea mea personală, că au lucrat mână în mână diverşi: notari, avocaţi, instanţe”, afirma fostul primar Ciuhandu.

Revenind la clanul Cârpaci – cele mai multe dintre cele 144 de proprietăți sunt deținute de Vladimir Cârpaci. Are în total 37 de imobile, printre care și clădirea în care-și desfășura activitatea Secția de Pneumologie și Laboratorul Spitalului de Copii “Louis Țurcanu” din Timișoara.

La sfârșitul anului 2013, secția a fost evacuată din clădire de clanul Cârpaci, Primăria fiind nevoită să o mute în alt spațiu.

Mai jos un videoclip realizat de jurnaliștii de la Pressalert în momentul în care secția a fost evacuată de clanul Cârpaci.

Clanul Cârpaci mai deține și clădirea în care-și desfășura activitatea Clinica de Oncologie Medicală a Spitalului Municipal Timișoara, care a fost mutată într-o altă locație în 2012.

Vișinel Stancu, proprietarul inițial al clădirii, ceruse o chirie de cinci ori mai mare clinicii, acesta fiind și motivul pentru care a fost mutată.

Dar și familia Stancu deține 30 de imobile în Timișoara. Între ele şi Casa Muhle, construită în secolul al XIX-lea, fiind considerată una dintre cele mai frumoase clădiri istorice din Timișoara, care a ajuns o ruină.