Confidenţialitate

MAE: Românii din străinătate se pot înscrie în Registrul electoral până pe 14 septembrie

Până pe 14 septembrie, ora 24.00 (ora locală a ţării de reşedinţă), cetăţenii români care şi-au stabilit domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot transmite solicitările de înscriere celei mai apropiate ambasade sau consulat al României pentru a putea vota prin corespondenţă sau pentru a solicita deschiderea unei secţii de votare în localitatea de reşedinţă sau în apropierea acesteia.

În acest fel, persoanele interesate vor putea beneficia de aceste noi opţiuni de exprimare a votului prevăzute de legislaţia electorală, putând să voteze în străinătate, în cadrul alegerilor pentru Parlamentul României, de pe 11 decembrie.

Ministerul de Externe reaminteste condițiile pe care trebuie să le îndeplinească românii cu domiciliul sau reședința în străinătate pentru a putea vota la alegerile parlamentare din 11 decembrie: să aibă vârsta de cel puțin 18 ani, dacă această vârstă a fost împlinită până în ziua alegerilor inclusiv; și să nu fi fost puși sub interdicție sau să li se fi fost interzisă exercitarea dreptului de a alege, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă.

Prin reședință în străinătate se înțelege adresa din străinătate la care persoana fizică declară că are locuința secundară, alta decât cea de domiciliu, și unde are un drept legal de ședere mai mare de 90 de zile.

Documentele care atestă reședința în străinătate, în funcție de statul de reședință, pot fi găsite pe pagina de internet a Ministerului de Externe.