Ministerul Afacerilor Externe de la București se declară preocupat de evoluţiile recente din Orientul Mijlociu.
Situația a escaladat după atacul care a vizat ambasada SUA la Bagdad și ulterioara ucidere, într-un raid american, a generalului iranian Qassem Soleimani.
”România este profund îngrijorată de evoluţiile recente din Orientul Mijlociu după atacul asupra Ambasadei SUA în Irak – pe care România îl condamnă ferm – şi după măsurile de protecţie preventive luate în consecinţă de SUA. Detensionarea este esenţială pentru a evita deteriorarea suplimentară a situaţiei de securitate”, susține MAE într-o postare pe Twitter.
În vârstă de 62 de ani, Qassem Soleimani era considerat arhitectul strategiei iraniene în Orientul Mijlociu.
Ministerul Afacerilor Externe le-a recomandat, vineri, cetăţenilor români să evite călătoriile care nu sunt absolut necesare în Irak, având în vedere escaladarea tensiunilor în zona Orientului Mijlociu, generată de atacul cu dronă în care au fost uciși, în noaptea de joi spre vineri, în vecinătatea aeroportului din Bagdad, comandantul forţelor de elită ale Gărzilor Revoluţionare iraniene şi un înalt oficial al forţelor paramilitare irakiene.
Qassem Suleimani şi Abu Mahdi al-Muhandis au fost lichidați din ordinul președintelui SUA, Donald Trump.
De asemenea, se recomandă evitarea zonelor în care au loc mitinguri, manifestaţii politice sau orice fel de demonstraţii.
Cetăţenii români sunt sfătuiţi să se informeze asupra situaţiei de securitate din regiunile în care urmează să călătorească, să aibă o atitudine cooperantă cu autorităţile locale şi să îşi noteze coordonatele de contact ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, disponibile online.
Totodată, MAE recomandă insistent cetăţenilor români să îşi anunţe prezenţa la cea mai apropiată misiune diplomatică sau consulară română, transmiţând coordonatele pentru a putea fi contactaţi în eventualitatea apariţiei unei situaţii de urgenţă.
Cetăţenii români care sunt implicaţi într-o situaţie deosebită pot apela numerele de telefon ale celei mai apropiate misiuni diplomatice sau consulare române, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numerele de telefon de urgenţă ale acestora, care se găsesc pe pagina web a MAE.
Statele Unite ale Americii le cer cetățenilor americani să părăsească de urgență teritoriul irakian.
Înfiinţate în 2014, pentru a lupta contra ISIS, Forţele Mobilizării Populare, conduse de Abu Mahdi al-Muhandis, au fost recunoscute oficial de regimul de la Bagdad ca trupe militare independente care răspund direct premierului.
Potrivit CNN, după atac paza ambasadei SUA în Irak a fost întărită. Relațiile dintre Washington și Teheran s-au degradat în timpul administrației lui Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a retras SUA din acordul internațional pentru controlul programului nuclear iranian, stârnind îngrijorare internațională. Înțelegerea fusese parafată de Barack Obama, fostul președinte american.
Șefa Camerei Reprezentanților, democrata Nancy Pelosi, a convocat o reuniune de urgență pe tema atacului în care a fost ucis Qassem Suleiman, care a contribuit, în timpul vieții, la consolidarea relaţiilor diplomatice dintre Teheran şi Orientul Mijlociu.
Teheranul a promis să răzbune moartea acestuia, calificând gestul președintelui american drept un „act de război”.
Barilul de țiței s-a scumpit până la cel mai ridicat nivel al ultimelor 3 luni și jumătate.
Iranul este al 6-lea exportator de petrol al lumii.