„În continuarea informațiilor transmise în dimineața zilei de 8 noiembrie 2023, privind evacuarea din Fâșia Gaza a 51 de cetățeni români și membri de familie, care primiseră acordul autorităților israeliene și egiptene pentru tranzitarea punctului de trecere a frontierei de la Rafah, Ministerul Afacerilor Externe precizează că, la acest moment, potrivit informațiilor din teren, punctul de frontieră amintit anterior a fost închis pentru tranzitul persoanelor”, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
MAE: „Astfel, evacuarea grupului sus-menționat va fi posibilă la o dată ulterioară, după redeschiderea punctului de trecere Rafah”
„Oficiul de Reprezentare al României la Ramallah rămâne în contact permanent cu cetățenii români și membrii de familie care au solicitat evacuarea din Fâșia Gaza. De asemenea, Celula de Criză Interinstituțională, prin intermediul misiunilor diplomatice ale României la Cairo și Tel Aviv, continuă dialogul cu autoritățile egiptene și israeliene până la finalizarea operațiunilor”, a mai transmis MAE.
51 de cetățeni români din Fâșia Gaza ar fi trebuit să intre pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, conform anunțului Ministerului de Externe transmis miercuri dimineața
„Încă 51 de cetăţeni români din Fâşia Gaza şi membri de familie vor putea tranzita punctul de trecere a frontierei de la Rafah, miercuri, pentru a intra pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, transmite Ministerul Afacerilor Externe.
Evacuarea se va realiza cu respectarea tuturor procedurilor specifice impuse având în vedere că aceştia au fost informaţi în prealabil de către reprezentanţii Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah”, transmitea MAE miercuri – 8 noiembrie 2023 – dimineața.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Încă 51 de români şi membri de familie vor putea trece din Gaza în Egipt, anunță MAE