Ministerul Afacerilor Externe de la București a transmis, duminică seară, că nu au fost identificaţi cetăţeni români printre victimele exploziei din Istanbul.
O zonă turistică a orașului turc a fost zguduită de o puternică deflagrație.
Cel puţin 6 oameni au murit și alți 50 au fost răniți, potrivit unui bilanț comunicat de președintele turc.
Denunțând un “atac josnic”, Recep Erdogan a promis pedepsirea celor responsabili.
Prin intermediul Consulatului General al României la Istanbul, MAE s-a autosesizat după explozie şi a întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la cetăţenia, identitatea şi situaţia persoanelor afectate, precum şi circumstanţele producerii incidentului.