Ministerul Afacerilor Externe le recomandă românilor să efectueze numai călătoriile în străinătate care sunt considerate esențiale.
Ministerul reamintește că, printre măsurile adoptate de autoritățile române, se regăsește și cea a constituirii și actualizării periodice a listei țărilor cu risc epidemiologic ridicat, pentru care se impune măsura autoizolării pentru toate persoanele care sosesc în România.
„Având în vedere faptul că lista menționată este actualizată săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică din România, MAE subliniază că există posibilitatea ca anumite state/zone să fie incluse de către autoritățile române pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat. De asemenea, trebuie avut în vedere faptul că zborurile către/dinspre statele/zonele respective pot fi anulate”, se mai arată în comunicat.
De asemenea, MAE le recomandă românilor aflați în străinătate să mențină legătura cu companiile aeriene și cu operatorii de turism, în funcție de situațiile particulare în care se regăsesc, în vederea identificării unor alternative de revenire în România, dacă situația o va impune.