Un diplomat român, membru al Ambasadei României la Moscova, a fost declarat persona non grata de către Federația Rusă – un răspuns la o acțiune de același fel a autorităților române din 24 mai. Atunci, un diplomat rus din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost declarat persona non grata de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Decizia Rusiei este catalogată de către MAE drept „neîntemeiată în raport cu prevederile Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice”.
Amintim, un diplomatul rus, membru al Ambasadei Rusiei la București, a fost declarat persona non grata de către autoritățile române pe 24 mai, întrucât acesta ar fi primit informații privind obiective militare românești sau aparținând NATO de la un român din Ploiești. Atunci, Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova declara că va oferi un răspuns potrivit României.
MAE motivează însă că „decizia autorităților române a avut în vedere desfășurarea de către diplomatul rus respectiv de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena din 1961 privind relațiile diplomatice”.
Sursa foto: Shutterstock
Citește și: Român, arestat preventiv și acuzat că ar fi provocat un incendiu în Grecia | AUDIO