Confidenţialitate

MAE dezminte informațiile din presa bulgară cu privire la cei doi suspecți de terorism

Autoritățile bulgare au introdus, din motive de securitate, controale suplimentare la toate punctele de trecere a frontierelor sale, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Presa bulgară a scris că doi suspecți de terorism au intrat în Bulgaria, unul dintre ei fiind român.

Această informație nu este însă confirmată de autoritățile de la București.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis că informațiile din presa bulgară nu corespund realității și sunt, de fapt, o interpretare denaturată a unor ample măsuri de securitate dispuse de forțele de ordine din țara vecină.

Această desfășurare de forțe vine în contextul festivalului muzical de la Burgas, dar și a punerii în practică a strategiei interne de combatere a migrației ilegale, arată comunicatul MAE. Totodată, autoritățile au transmis că fotocopiile cărților de identitate publicate nu sunt autentice.

Ieri, presa bulgară a anunțat că Poliția din țara vecină caută doi suspecți de terorism, bănuiți că ar avea legătură cu Statul Islamic.

Unul dintre ei ar fi român. Celălalt – o franțuzoaică.

Fotografiile celor doi au fost transmise secţiilor de poliţie din toată ţara. Este posibil ca documentul de identitate din România să fie fals deoarece prima cifră a codului numeric personal este 2, în timp ce persoanelor de sex masculin le sunt atribuite numere impare în prima căsuţă a CNP-ului.

Măsurile de securitate au fost întărite în aeroporturi, în gări și la punctele de trecere a frontierei. Traficul prin Vama Giurgiu-Russe era, oricum, îngreunat din cauza lucrărilor de reabilitare la podul peste Dunăre. Compania de drumuri recomandă ca, pentru trecerea în Bulgaria, șoferii să folosească și punctele vamale de la Calafat, Negru Vodă și Vama Veche, sau  Bechet, Zimnicea și Călărași – pentru trecerea cu bacul.